Vă rog să mă ascultaţi


(Psalmul 49)

Vă rog să mă ascultaţi, surori şi iubiţi fraţi.
Din Psalmul patruzeci şi nouă haideţi să citim, 
Şi din cuvintele-nţelepte să ne sfătuim.
Luaţi învăţături din Sfintele Scripturi, 
Căci ele toate sânt venite de la Dumnezeu;
Să ia aminte orice om, oricât ar fi de rău.

Cor:
Nu se pot răscumpăra oamenii, oricât ar da, 
Sufletul e foarte valoros.
Preţul însă a venit, pentru noi El a plătit, 
(:Mântuirea-i prin Isus Christos:)

Psalmistul şi-a plecat urechea ascultând
Învăţătura care de la Domnul a venit, 
Pentru poporul care vrea să fie mântuit.
Şi cât de minunat Cuvântul ne-a-nvăţat
Ce este bine şi ce-i rău aici pe-acest pământ, 
Ce este veşnic şi ce este goană după vânt.

Există-un neam, un soi de oameni printre noi, 
Ce se încred în casele pe care le-au zidit, 
Şi cred că locuinţa lor va fi fără sfârşit.
Le place înălţaţi, să fie lăudaţi, 
Ei se încred în numele ce şi l-au făurit, 
Dar omul este numai om, şi are un sfârşit.

Ei nu se pot salva, oricât de mult ar da, 
Răscumpărarea lor e scumpă, nu o pot plăti, 
Sărmanul suflet fără Domnul, se va nimici.
Dar noi sântem salvaţi, sântem răscumpăraţi
Cu preţul care la Golgota Domnul l-a depus, 
Căci pentru noi a stst pe cruce Regele Isus.