Tu sapă azi şi taie


Tu sapă azi şi taie, şi leagă neâncetat, 
Căci viţa cea de vie în jos s-a aplecat.
Bobiţele mărunte se văd, s-au pârguit, 
Tu lucră, te grăbeşte, căci timpu-i spre sfârşit.

Cor:
Nu contează ora-n care
Domnul te-a chemat să vii, 
Intră astăzi în lucrare
Şi răsplată vei primi

Unelte sânt destule, ia una care vrei, 
Şi intră azi în vie, în rând cu fraţii tăi.
Vesteşte deci şi cântă, şi roagă-te mereu, 
Căci vei primi răsplată în cer, la Dumnezeu.

Răsplata-i foarte mare, să vină lucrători
În sfânta Lui lucrare, să-ncepem chiar din zori.
Sau pe la trei sau şase, o parte vor veni, 
Iar alţii pe la nouă, din somn se vor trezi.

Căci El cu îndurare pe toţi i-a răsplătit, 
Deşi o parte mare din ei au mai cârtit.
Acei din zorii zilei i-au zis, s-au supărat, 
De ce la cel din urmă, la fel un leu i-a dat.

Isus îi răsplăteşte pe-acei răscumpăraţi;
Prin harul îndurării, prin har sântem iertaţi.
Nu timpul e valoarea, ci dacă ai crezut, 
La fel e cel din urmă cu cel de la-nceput.