Te voi lăuda



 (Psalmul 145)

Te voi lăuda, Te voi înălţa, 
Dumnezeul meu, Împăratul meu.
Numele Tău mare îl voi preamări, 
A Ta bunătate eu o voi vesti.

Cor 1:
Zi de zi voi binecuvânta, 
Al Tău Nume îl voi lăuda.
Tu-i ridici pe-aceia care cad, 
Şi nu-i laşi ca să ajungă-n iad.
Şi aceia ce-s încovoiaţi, 
Ei vor fi de Tine ridicaţi.
Cât de-nfricoşat e Dumnezeu
Când lucrează în poporul Său.

Slavă şi mărire, câtă strălucire
Dumnezeu ne-arată prin a Lui lucrări.
A Lui mărăţie şi Împărăţie, 
Veşnică rămâne, veşnice mirări.

Cor 2:
El e bun, e bun şi-ndurător, 
Dumnezeul nostru, fraţilor.
Mâna Lui e-ntinsă neâncetat
Peste cele care le-a creat.
Credincioşii vor mărturisi, 
Fiecare neam ce va veni, 
Despre Domnul şi a Lui lucrări
Care strălucesc în depărtări.

Neamuri şi popoare şi vieţuitoare, 
Zi de zi aşteaptă hrana de la El.
Domnul cu-ndurare ne dă de mâncare, 
Dumnezeul mare al lui Israel.

Cor 3:
El ascultă strigătul duios, 
Când se roagă omul credincios.
Şi-i răspunde la a lui nevoi, 
Dumnezeul mare e cu noi.
De aceea eu neâncetat
Voi cânta cu instrumentul meu.
Soră, frate, şi tu eşti chemat
Ca să lăudăm pe Dumnezeu.

Domnul e aproape, gata să ne scape
Dacă noi din toată inima-L chemăm.
A Lui bunătate şi a Lui dreptate
Este peste toate, slavă să-I cântăm.

Cor 4:
Ca şi David, haideţi să-L slăvim, 
Numele Lui Sfânt să-L preamărim.
Fie Domnul binecuvântat
Dumnezeul nostru minunat.
Voi făpturi şi oameni minunaţi, 
Bunătatea Domnului cântaţi.
Căci a Lui lucrări mărturisesc
Slava Dumnezeului ceresc.