Spre Tine Doamne îmi ridic privirea


(Psalmul 123)

Spre Tine Doamne îmi ridic privirea, 
Spre ceruri unde-n veci Tu locuieşti.
Să Te înduri şi să-Ţi arăţi iubirea, 
Să mă ajuţi şi să mă sprijineşti.
Aşa cum robul la stăpân priveşte, 
Şi roaba, la stăpâna ei la fel, 
Privesc şi eu şi-aştept a Ta-ndurare, 
Îndură-Te de noul Israel.

Cor:
(:Să Te înduri, noi Te rugăm, 
De-al Tău popor ce-i apăsat.
Ascultă-ne când Te strigăm, 
Al nostru veşnic Împărat:)

Ai milă Doamne de aceia care
De oameni răi sânt iar batjocoriţi.
Ne-ajută Tu când sântem la-ncercare, 
Ne scapă de acei nelegiuiţi.
Căci oamenii cei plini de îngâmfare
Dispreţuiesc poporul tău smerit.
Dar noi la Tine am găsit scăpare
Căci braţul Tău mereu ne-a sprijinit.

Te aşteptăm cum robii îl aşteaptă, 
Şi roabele privesc stăpâna lor.
Noi Te privim Isuse prin credinţă, 
Şi Te chemăm să vii în ajutor.
Mai dă-ne iarăşi pace, ândurare, 
Şi harul Tău ceresc, vindecător.
Ridică Tu pe-acei din aunare
Ce strigă Doamne, după ajutor.