Slală-le în nevinovătie, mâinile


(Psalmul 26)

Slală-le în nevinovătie, mâinile şi chipul tău murdar, 
Şi cere de la Domnul bucurie, când te duci cu jertfa la altar.
Domnul îţi va încerca rărunchii, de aceea fii neprihănit.
Inima să-ţi fie nepătată, ca şi aurul cel curăţit.

Cor:
El face dreptate aleşilor Lui, 
Chiar dacă se pare că a zăbovit.
Te roagă şi strigă şi nu te-ndoi, 
Căci vine răsplata cea de la sfârşit.

Să ne-ncredem fără şovăire în al nostru mare Dumnezeu;
În puterea, în a Lui iubire, să mărturisim Numele Său.
Ai curajul frate, îndrăzneşte, în credinţă fii stăruitor, 
Căci la Domnul încă se găseşte harul îndurării, iertător.

Psalmul douăzecişişase scrie despre omul care s-a rugat, 
Având mâinile nevinovate, căci în adevăr şi le-a spălat.
El avea şi inima curată, şi rărunchii fără zbârcituri.
Pe Isus, Cuvântul ni-L arată, Mielul Cel din Sfintele Scripturi.

Cine altul ar avea curajul ca să ceară de la Dumnezeu
Să-i încerce inima, credinţa, să-i încerce caracterul său.
David avea mâinile pătate, dar Isus era neprihănit.
Dumnezeul plin de bunătate, pe Domnul Isus L-a izbăvit.