(Psalmul 109)

Şi psalmul o sută nouă iarăşi
Ne cheamă fraţi ca să privim
La faptele acelor mândri, 
Şi de păcat să ne ferim.
Când Iuda l-a vândut pe Domnul, 
Când oamneii ce nu se tem, 
Îi vând pe fraţii de credinţă, 
Ei sânt părtaşi cu-acest blestem

Cor:
(:Poate tu, poate eu, 
Poate noi amândoi, 
N-am vegheat îndeajuns
Şi săgeata ne-a străpuns:)

În locuinţa lor pătrunde
Argintul care-i blestemat.
Să-i vânzi pe fraţi, âl vinzi pe Domnul
Şi îţi aduni un greu păcat.
Şi tu şi-ai tăi copii, soţia, 
Veţi fi de Domnul lepădaţi.
Când tu loveşti cu răutate
Pe oamenii nevinovaţi.

Şi uite ce cuvinte grele
În psalmul o sută nouă fraţi, 
Scăpaţi-vă acum de ele
Să nu rămâneţi blestemaţi.
Să nu mai fie-n adunare
De-aceia ce se războiesc.
Să nu mai fie nici vânzare, 
Şi nici de-acei ce prigonesc.

Din limba cea înşelătoare
Şi buzele ce-aprind cărbuni, 
S-o schimbe Domnul în cântare, 
Să-nalţe slavă, rugăciuni.
Căci dacă nu, blestemul vine
Când noi pe fraţi îi apăsăm.
Pentru vrăjmaşi, Isus ne spune
Că trebuie să ne rugăm.

Argintul orişicum, dispare.
Dar cu păcatele rămâi.
Întoarce-te de la pierzare
La pocăinţa cea dinţâi.
Nu-ţi pune ştreangul ca şi Iuda, 
Întoarce-te la Dumnezeu.
Şi roagă-te să-ţi ierte Domnul
Căderea ta , păcatul tău.