Priviţi-l în Sarepta pe Ilie 

 

Priviţi-l în Sarepta pe Ilie,
Cţum văduva săracă l-a hrănit,
Din pâinea ei cu multă bucurie,
Căci Dumnezeu femeii i-a vorbit.
Femeia aceea binecuvântată
Ea s-a supus şi-ndată a plecat,
Şi s-a întors cu pâine şi cu apă
Şi la prorocul Domnului i-a dat.

Cor:
Dacă dai,dacă dai,dacă dai,
Vei primi răsplătiri sus în Rai.
Chiar şi-aici pe pământ,Dumnezeu,
Dacă dai,va-nmulţi rodul tău.
Aceasta se numeşte ascultare,
Când Dumnezeu îţi spune ca să dai,
Tu biruieşti orice îngrijorare,

Şi nu îţi pasă dacă nu mai ai.
Dar iată Domnul Dumnezeu priveşte
Pre-aceea care tot a dăruit.
Şi El făina ei o înmulţeşte,
Şi pâine din belşug i-a dăruit.

Întâi să dăruim pentru lucrare,
Pentru aceia care vor vesti.
Căci Dumnezeul nostru sfânt şi Mare,
A noastră pâine o va înmulţi.
Adu-mi te rog şi un pahar cu apă,
Ilie trece iarăşi, însetat.
Prin dărnicie Dumnezeu ne scapă
De arşiţa ce-n lume s-a lăsat.

Credinţa ei rămâne mărturie;
Slăvit să fie Domnul Dumnezeu!
El l-a salvat atuncea pe Ilie,
El va veni şi-n ajutorul tău.
Domnul Isus Christos ne aminteşte
De-aceea care-atuncea a crezut
Cuvântul care Domnul îl vesteşte,
Şi mari minuni atunci ea a văzut.