Prin daruri noi înaintăm spre locul pe care-l visăm.
Dar fără iubire, e scris:n-ajungem la locul promis.
Căci fără iubirea de fraţi şi dragostea de Dumnezeu, 
Noi sântem doar nişte prelaţi ce-njugă pe alţii la greu.

Cor:
Aş fi doar un chimval ce zăngăneşte, 
Sau o aramă ce răsună lin.
Fără iubirea care mântuieşte, 
Eu nu pot fi, tu nu poţi fi adevărat creştin.

În limbi dacă eu aş vorbi, la ce oare mi-ar folosi?
Când eu nu mai pot să iubesc, doar ca un chimval zăngănesc.
Averea chiar dacă mi-o-mpart, şi trupul în flăcări să-l ard, 
Dar dacă iubirea s-a dus, eu nu pot să fiu cu Isus.

Chiar dacă şi dealuri şi stânci prin darul credinţei le mut, 
Şi tainele mari şi adânci, pe toate vreodată le-am ştiut, 
Dar dacă iubirea dintâi, şi roada s-au dus, le-am pierdut, 
Eu sânt un egal cu nimic, oricât de multe am ştiut.

Chiar dacă aş şi proroci, la ce oare mi-ar folosi
Un dar, dacă nu pot iubi, eu sânt ca un nefericit.
Credinţă chiar dac-aş avea, şi munţii să îi pot muta, 
Dar fără de dragostea Sa, eu sânt doar un nemântuit.

Chiar dacă-nţelept te numeşti, şi altora ştii să vorbeşti, 
Dar dacă tu nu mai iubeşti, eşti tot un egal cu nimic.
Căci dragostea e Dumnezeu, ca El să iubim neâncetat;
Dar dacă respingem mereu, noi sântem din nou în păcat.