Preotul Zaharia s-a dus la tămâiat 

 

Preotul Zaharia s-a dus la tămâiat, 
Şi-un înger de la Domnul lui i s-a arătat.
Atunci o mare frică preotul a simţit, 
Dar îngerul îi spune să fie liniştit.
"Eu sânt-âi zice solul, Gavril, şi îţi vorbesc, 
Eu stau în faţa sfântă a Tatălui Ceresc;
Şi iată vestea bună din cerul minunat:
Când te-ai rugat la Domnul, tu ai fost ascultat."

Cor:
Domnul-mplineşte, când El vorbeşte, 
Chiar dacă unii s-au îndoit.
Să dăm de veste căci Domnul este
Atotputernic şi Slăvit.

"Şi iată Zaharia, tu n-ai avut copii, 
Dar Domnul te anunţă prin mine ca să ştii, 
Căci El îţi dăruieşte un fiu, un băieţel, 
Prin care izbăveşte poporul Israel.
Aşa ca şi Ilie, el îi va înfrunta
Pe împotrivitorii ce nu vor asculta.
O mare bucurie va fi în Israel, 
Căci calea mântuirii o pregăteşte el."

Dar omul cu-ndoială din drum s-a abătut, 
Şi pentru-aceasta iată, el graiul şi-a pierdut.
Căci nouă luni de zile n-a mai rostit cuvânt, 
Să ştie, să cunoască, căci Dumnezeu e sfânt.
Când Domnul îţi vorbeşte, tu nu te îndoi, 
Cuvântul Lui e veşnic, el se va împlini.
Ioan Botezătorul, copilul s-a născut, 
Şi-n casa părintească el mare a crescut.

El n-a băut nici bere, nici vin ameţitor, 
Nici n-a purtat podoabe în chip strălucitor.
Mantaua şi sandale, şi-un brâu peste veşmânt, 
Căci el era prorocul cel plin cu Duhul Sfânt.
Lăcustele şi mierea erau a lui meniu, 
Căci el e glasul care răsună în pustiu.
Să se coboare munţii, şi oamenii smeriţi, 
Să vină toţi la Domnul să fie mântuiţi.

Dar după toate-acestea, Irod s-a supărat, 
Căci Ioan Botezătorul şi lor le-a predicat.
A lui Irod soţie cu moartea l-a lovit, 
Căci el le-a spus păcatul în care au trăit.
La fel ca Izabela, femeia foarte rea, 
S-a răzbunat pe omul ce Domnului slujea.
Dar nu-i nimic, martirii vor străluci nespus, 
În ziua răspltirii, când va veni Isus.