Plăteşte-ţi birul la cezar 

 

Plăteşte-ţi birul la cezar,
Munceşte cât de mult şi greu,
Dar nu uita,cât încă e har,
Să lucri pentru Dumnezeu.

Cor:
Plăteşte-ţi birul,dar nu uita
Căci Dumnezeu e mai presus.
Întâi să facem voia Sa,
Aşa cum ne-a-nvăţat Isus.

Plăteşte-ţi birul la cezar,
Aşa cum ne-a-nvăţat Isus,
Dar vino zilnic la altar
Şi-nalţă rugăciuni în sus.

Plăteşte-ţi birul la cezar,
Dar nu uita de cei săraci.
Căci dacă dai,primi-vei iar
Şi grâu şi aurul în saci.

Plăteşte-ţi birul la cezar,
Dar vino ca să-i mulţumim
Lui Dumnezeu pentru-al Său har,
Şi zi şi noapte să-L slăvim.

Plăteşte-ţi birul pământesc,
Achită-te de datorii.
Prin muncă oamenii-L cinstesc
Pe Dumnezeul celor vii.