(Psalmul 137)

Pe vatra cu ţărână, în vechiul Babilon, 
Plângeau israeliţii după al lor Sion.
Pe ţărmuri depărtate, pe mal la Eufrat, 
În groaznica robie au plâns şi s-au rugat.

Cor:
Ierusalime, Ierusalime, 
Ni-e dor de locul nostru minunat.
Din pribegia depărtării
Israeliţii-au plâns şi s-au rugat.

Vrăjmaşii le cerură cântări şi bucurii, 
"Cântaţi-ne cu harfa a voastre melodii, 
Aşa cum altădată la templu aţi cântat, 
Când norul de lumină deasupra voastră-a stat."

Cum să cântăm o Doamne, pe-acest pământ străin
Cântarea bucuriei, loviţi de-atâta chin.
Vrăjmaşii noştri iată, să lă cântăm ar vrea, 
Aici în suferinţă şi în durerea grea.

Ierusalime dragă, spre tine noi privim, 
De-aicea din robie cu lacrimi te dorim.
De vom uita vre-odată pământul nostru sfânt, 
Să nu putem cu limba rosti nici un cuvânt.

Cu lacrimi ei jurară că nu se vor lipi
De idolii din ţară, şi nu le vor sluji.
Căci Domnul e tăria, şi Lui îi vom cânta, 
Ierusalime dragă, noi nu te vom uita.

Cu harfele-atârnate , pe maluri ei stăteau, 
Leviţii, cântăreţii, cu toţii ei plângeau.
O Doamne, câtă jale e când păcătuim, 
Robia ne apasă şi-atunci ne pocăim.