(Psalmul 137)

Pe tărmuri departate, de casă depărtaţi, 
Cu harfele-atârnate plângeau cei disperaţi.
Evreii în robie, în vechiul Babilon, 
Dincolo de pustie, departe de Sion.

Cor:
Nu lăsa să ruginească harfa sufletului tău, 
Să cântăm cu bucurie laudele Lui Dumnezeu.
Cine cântă, biruieşte, să cântăm am fost chemaţi.
Dumnezeu ne izbăveşte prin cântări, surori şi fraţi.

Vrăjmaşii plini de fală, să cânte i-au chemat.
Dar ei plini de-ndoială n-au vrut, i-au refuzat.
Cuprinşi de întristare ei s-au împotrivit.
În Babilonul mare au plâns şi au jelit.

Ierusalime dragă, dacă te voi uita, 
Să-şi uite mâna dreaptă destoinicia sa.
Să nu mai pot cu limba rosti nici un cuvânt, 
De voi uita de tine , Ierusalime sfânt.

Ce mare întristare pe ţărm la Eufrat, 
Ei harfele în sălcii, cu toţi le-au atârnat.
Dar iată Domnul strigă, prorocul le-a vorbit, 
Să-şi scuture ţărâna, căci va fi izbăvit.

Se va sfârşi robia, aşa precum e scris, 
Şi vine bucuria, în locul cel promis.
Trezeşte-te Manase, şi voi israeliţi, 
Căci iată vine Domnul, şi vom fi izbăviţi.

Treziţi-vă voi astăzi, voi toţi cei apăsaţi, 
Căci vine izbăvirea acelor întristaţi.
Cu mâinile pe harfe veniţi ca să cântăm, 
Căci vine Domnul nostru, cântând să-L aşteptăm.