Orice credincios să ştie 

 

Orice credincios să ştie, căci prin pace, bucurie, 
Poate sta pe temelie, orice vânturi ar veni.
Duhul Sfânt ne dă răbdare când sântem la încercare, 
Şi din orice strâmtorare vom ieşi biruitori.

Cor:
Ca viţa roditoare, ca pomii aplecaţi, 
Cu toţi, şi mic şi mare, s-aducem roade, fraţi.
Credinţă şi răbdare, şi să ne înfrânăm, 
Iubire, bunătate, mereu să arătăm.

Înfrânare şi răbdare, şi iubirea Lui cea mare, 
Care schimbă orice stare şi ne face fericiţi.
Pom frumos cu roade pline, înaintea Lui oricine
E chemat să strălucească şi să fie mântuit.

Când o inimă rodeşte, Dumnezeu îi dăruieşte
Biruinţă prin credinţă în Numele Lui Isus.
Dar când biruieşte firea, şi credinţa şi iubirea, 
Şi nădejdea mântuirii, toate le-am pierdut, s-au dus.

Bucuria mântuirii din izvoarele iubirii, 
Care naşte strălucirea şi nădejdea altor zori.
Înfrânarea şi sfinţirea, care naşte înoirea, 
Şi transformă chiar şi firea, din a stricăciunii stări.