O lumină foarte mare 

 

O lumină foarte mare înaintea lui a strălucit, 
Ca şi razele de soare, şi îndată Saul a orbit.
Fariseul se-ngrozeşte de puterile Dumnezeieşti, 
Căci un glas i-a zis pe nume:"Saule de ce Mă prigoneşti?"

Cor 1:

Şi când glasul cel de tunet l-a strigat, 
El îndată de pe cal s-a prăbuşit.
Căci Isus Mântuitorul l-a chemat, 
Din lumina cea măreaţă i-a vorbit.

Omul care prigoneşte , spre Damasc cu-acelaşi gând s-a dus.
Dar pe drum el se-ntâlneşte cu lumina Domnului Isus.
Plin de teamă, plin de frică, s-a-ngrozit sărmanul fariseu, 
Însă Domnul îl ridică şi îi iartă tot treutul său.

Cor 2:
Atunci Saul spre Damasc s-a dus smerit, 
Căci lumina cea din ceruri l-a orbit.
Şi-n smerenie trei zile el a stat, 
N-a văzut, nici n-a băut, nici n-a mâncat.

El şi-a lepădat ţepuşul, şi cu dragoste s-a-mpodobit, 
Căci Isus Mântuitorul, pentru lucrul sfânt l-a pregătit.
I-a dat harul îndurării, cu minuni şi semne l-a-nbrăcat.
Pavel peste tot vesteşte pe Isus Christos Cel înviat.

Cor 3:
Iar în urmă Anania a venit
Şi i-a spus ce Dumnezeu i-a poruncit.
Să se roage, să-l ridice pe-ntristat, 
Să-l boteze şi să fie vindecat.

Şi primindu-şi vindecarea şi botezul Duhului Cel sfânt, 
Pavel află adunarea şi veteşte-al Domnului Cuvânt.
Ucenicii se uimiră de acel vestit prigonitor;
El s-a-ntors la pocăinţă şi vestea pe Domnul la popor.

Cor 4:
Anania la-nceput s-a cam temut, 
Ştiind că Saul este omul îndrăzneţ, 
Dar la urmă ucenicii au văzut
Căci acesta era vasul cel de preţ.