O fată frumoasă, Sefora 

 

O fată frumoasă, Sefora, avea încă şase surori, 
Şi toate mergeau pe câmpie, cu turma s-o pască din zori.
Dar când ajungeau la fântână, păstorii urât se purtau, 
Şi oile lor însetate în urmă mereu le lăsau.

Cor:
(:La fântână, la izvor, 
Cei aleşi s-au logodit, 
La fântână fraţilor, 
Cu Isus ne-am întâlnit.:)

Cu toţi le-o luau înainte cu turmele la adăpat, 
În arşiţa ceea fierbinte, ân urmă mereu le-au lăsat.
Sefora cu-a ei surioare, la fântână mereu zăboveau, 
Căci ei le dădeau la o parte, şi-acasă târziu ajungeau.

Dar iată căci Domnul trimite pe Moise, frumosul fecior, 
El stă la fântână şi-aşteaptă să dea ajutor fetelor.
Păstorii privesc cu mirare şi toţi se dădeau înapoi;
Căci Moise la adăpătoare, adapă a fetelor oi.

Sefora, lui Ietro îi spune, iar tătăl ascultă mirat, 
Cum omul acela minune cu dragoste le-a ajutat.
"Şi unde-i acum egipteanul? vă rog să-l aduceţi la noi!"
Sefora pe Moise îl cheamă, astfel se uniră cei doi.