O fată frumoasă, Sefora, avea încă şase surori,
Şi toate mergeau pe câmpie, cu turma s-o pască din zori.
Dar când ajungeau la fântână, păstorii urât se purtau,
Şi oile lor însetate în urmă mereu le lăsau.
Cor:
(:La fântână, la izvor,
Cei aleşi s-au logodit,
La fântână fraţilor,
Cu Isus ne-am întâlnit.:)
Cu toţi le-o luau înainte cu turmele la adăpat,
În arşiţa ceea fierbinte, ân urmă mereu le-au lăsat.
Sefora cu-a ei surioare, la fântână mereu zăboveau,
Căci ei le dădeau la o parte, şi-acasă târziu ajungeau.
Dar iată căci Domnul trimite pe Moise, frumosul fecior,
El stă la fântână şi-aşteaptă să dea ajutor fetelor.
Păstorii privesc cu mirare şi toţi se dădeau înapoi;
Căci Moise la adăpătoare, adapă a fetelor oi.
Sefora, lui Ietro îi spune, iar tătăl ascultă mirat,
Cum omul acela minune cu dragoste le-a ajutat.
"Şi unde-i acum egipteanul? vă rog să-l aduceţi la noi!"
Sefora pe Moise îl cheamă, astfel se uniră cei doi.
|