(Psalmul 121)

Nu munţii te scapă din moarte, din groapă, 
Căci munţii şi ei vor pieri.
La Domnu-i scăparea când vine-ncercarea, 
Prin El mântuit tu vei fi.
Şi munţii şi marea, cu toată suflarea, 
Cu toate atunci vor cădea.
Când El cu mărire şi cu strălucire
Pe boltă se va arăta.

Cor:
Întoarce-te, vino la Stânca salvării, 
Căci El te păzeşte când pleci şi când vii.
Căci Domnul Cel veşnic, El nu dormitează, 
El este cu noi, şi ne va izbăvi.

Şi peştera rece, dispare şi trece, 
Şi munţii cu toţi vor fugi, 
Când Domnul se-arată s-aducă răsplată, 
Când Domnul de sus va veni.
Acum e momentul, acum e prezentul, 
Acum El te cheamă să vii
Din calea pierzării, la calea salvării, 
La Domnul, şi-n veci vei trăi.

Oricine să ştie, că nici în pustie
Şi nici sus pe munte, de foc nu scăpaţi.
De marea furtună, când El se răzbună, 
Doar dacă acum vă rugaţi.
Căci El te păzeşte şi El te-nsoţeşte
Şi-atunci când te duci, şi când vii.
În mâna ta dreaptă, El încă aşteaptă
Să-ţi pună a Lui bucurii.