(Psalmul 68)

Muntele Basanului, muntele Libanului, 
Munţi înalţi şi munţi stâncoşi, 
Pentru ce sânteţi geloşi?
Pe muntele Domnului, pe Sionul minunat, 
Care Tatăl l-a ales şi l-a binecuvântat.

Cor:
În Sion noi am aflat, locul cel mai minunat, 
Unde casa ne-am zidit, (:căci odihnă am găsit:)

Nu e vorba despre munţi, 
Cei înalţi şi cei cărunţi
Care se înalţă-n sus, căci Sionul e Isus.
Oamenii cei înălţaţi, oamenii cei îngâmfaţi, 
Ei sânt munţii cei stâncoşi, oamenii necredincioşi.

Ei s-au înălţat în sus, 
Munţi înalţi până la nori, 
Pismuindu-L pe Isus, oamenii cei muritori.
Farisei şi cărturari, munţi înalţi şi munţii mari.
Domnul însă-i va smeri, orişicât de mari ar fi.

Căci pe muntele cel sfânt
Dumnezeu şi-a aşezat, 
Ca sa Lui de pe pământ, neamul binecuvântat.
El s-a coborât la noi, jos, la prinşii de război.
Şi cu Duh ne-a îmbrăcat, daruri multe El ne-a dat.

Pe când noi ne odihnim
În a noastre adunări, 
Porumbelul cel de sus, ne sduce mângâieri.
Cu a Sale pene moi, aurii şi argintii, 
Se atinge şi de noi, şi ne face martori vii.

Şi surorile, să ştiţi, 
Merg cu vestea bună, fraţi.
Domnul le-a vorbit şi lor, ân oştiri vă-ncolonaţi.
Carele Lui Dumnezeu vin cu zecile de mii
Din Sion, din cerul sfânt, să ne-aducă bucurii.