Mulţi evrei ce-au locuit 

 
(Psalmul 120)

Mulţi evrei ce-au locuit 
La Meşec şi la Tubal, 
Au fost prigoniţi nespus 
De acela neam tribal.
Psalmul o sută douăzeci
Despre ei a prorocit, 
Despre ceia din Meşec, 
Neamul cel nelegiuit.

Cor 1:
Pe evrei şi pe creştini
Ateiştii i-au prădat.
Prin Siberia i-au dus
Şi la munci i-au condamnat.
Vai de-acei ce locuiesc
În Meşac şi în Chedar, 
Căci păgânii-i prigonesc
Şi acum cu gând murdar.

Acel neam foarte ciudat, 
Pe minciună s-a bazat.
Ei de pace ne vorbeau, 
Dar în schimb ne prigoneau.
Oameni revoluţionari, 
Toţi cu gândul de război, 
În Meşacul ateist
Am trăit cândva şi noi.

Cor 2:

Şi prorocul Ezechel
A vorbit în cartea lui, 
Despre Gog, de neamul rău, 
De vrăjmaşii Domnului.
Vai de noi, căci locuim
Lângă-aceste corturi, fraţi, 
În Chedar şi în Meşec, 
Printre cei destrăbălaţi.

Doamne, dă-ne Duhul Tău
Să ieşim biruitori!
Orişiunde-am locui, 
Ţie să=Ţi fim următori.

Cor 3:
De aceea Te rugăm
Să ne aperi Tu de ei.
De săgeata cea de foc
Care-i limba celor răi.