Lăudaţi a Lui tărie 

 

(Psalmul 148)

Lăudaţi a Lui tărie,ceruri sfinte şi genuni,
Cedri falnici din câmpie,vânt şi valuri şi furtuni.
Îngeri şi oştiri de stele,şi oştiri de pe pământ,
Binecuvântaţi pe Domnul,Dumnezeul nostru sfânt.

Cor:
Lăudaţi-L soare,lună,
Nori şi stele şi furtună,
Credincioşii când se-adună
Să laude Numele Său,
Lăudaţi pe Dumnezeu.

El a poruncit să vină una după alta-n mers,
Nori şi ape şi lumină,strălucind în univers.
Stele sfinte,luminoase,care străluciţi mereu,
Ceruri multe,glorioase,lăudaţi pe Dumnezeu.

Lăudaţi-L munţi şi dealuri şi voi pomii roditori,
Ape mari,furtuni şi valuri,şi voi oameni muritori.
Să unim şi noi cântarea cu oştirile cereşti,
Să răsune toată zarea de cântări dumnezeieşti.

Oameni şi voi zburătoare lăudaţi pe Dumnezeu,
Oameni şi vieţuitoare,lăudaţi Numele Său.
Peştii mării şi balauri şi adâncuri şi uscat,
Lăudaţi pe Ziditorul,Dumnezeul minunat.