La a zecilea urgie 

 

La a zecilea urgie, Israel s-s-ncolonat, 
Mâna Domnului cea tare din robie i-a salvat.
Şi lăcustele şi focul, şi în casă şi pe lan, 
A lovit întreaga ţară, pe poporul egiptean.

Cor:
La Marea Roşie, la Marea Roşie, 
Dumnezeu s-a arătat.
Poporul a văzut, poporul a trecut
Deasupra mării cape uscat.

Înaintea lor e marea, Israel e urmărit.
Dar în clipa disperării Dumnezeu i-a izbăvit.
Nu te teme Israele, Dumnezeul tău e viu, 
Înainte peste mare, înainte spre pustiu.

Faraon îi urmăreşte, dar un înger minunat, 
Între cele două-armate, între ei s-a aşezat.
Israel înaintează, apele s-au întărit, 
Iar în urma lor, vrăjmaşii Domnului s-au nimicit.

Fraţi, surori, şi noi cu Domnul peste mare vom păşi.
Nu vă-nfrice egiptenii care ne vor urmări.
Să privim mereu spre locul care e făgăduit, 
Nu vă pese de vrăjmaşii care s-au dezlănţuit.

Faraon curând dispare cu întregul lui alai.
Dumnezeul nostru mare ne va duce sus în Rai.
Cu cântări de mulţumire haideţi să ne închinăm, 
Şi în linişte deplină pe Isus să-L aşteptăm.