Iubitul meu are în vale o vie


Iubitul meu are în vale o vie
Ce-o cântă Isaia-n capitolul cinci.
Poporul Israel adus din pustie, 
Trecut peste apele mării adânci.

Cor:
Când via îşi pierde rodirea, 
Când spinii în ea năvălesc, 
Se stinge credinţa, iubirea, 
(:Şi roade nu se mai găsesc:)

Cu dragoste multă, iubire cerească, 
Şi gardul şi teascul stăpânul i-a pus.
Şi toate acestea ca ea să rodească, 
Dar struguri sălbatici şi-amari i-a adus.

Ei uită de legea poruncilor sfinte
Căci harfa şi vinul îi înveselesc.
Nu vor să asculte nici sfat, nici cuvinte, 
Nu vor să mai ştie de Tatăl Ceresc.

Dar iată mistreţii cum intră în vie, 
Căci marea pedeapsă s-a dezlănţuit.
Şi gardul se rupe, ce mare urgie!
Pedeapsa cerească de sus a venit.

Romanii, arabii, popoare străine
Pătrund în cetatea aceia de vis.
Palate şi case, şi templu-i ruine, 
S-a dus al lui Iuda frumos paradis.