Iubirea e flacără,jar,e focul ce vine de sus,
Din Duhul vieţii prin har,din Tatăl,din Domnul Isus.
Prin daruri noi înaintăm,spre slava pe care-o cântăm,
Dar fără iubire,e scris,n-ajungem la locul promis.

Cor:
Aşfi doar un chimval ce zăngăneşte,
Sau o aramă ce răsună lin,
Fără iubirea care mântuieşte,
Eu nu pot fi,tu nu poţi fi,
Adevărat creştin.

Chiar dacă aşşi proroci,la ce oare mi-ar folosi
Un dar? dacă nu pot iubi,eu sânt ca un nefericit.
Credinţă dacă aşavea,şi munţii să îi pot muta,
Dar fără de dragostea Sa,eu sânt doar un nemântuit.

Chiar dacă-nţelept te numeşti,şi altora ştii să vorbeşti,
Dar dacă tu nu mai iubeşti,tu eşti un egal cu nimic.
Căci dragostea e Dumnezeu,ca El să iubim neâncetat,
Dar dacă respingem mereu,noi sântem din nou în păcat.

În limbi dacă eu aşvorbi,la ce oare mi-ar folosi?
Când eu nu mai pot să iubesc,doar ca un chimval zăngănesc.
Averea dacă mi-o împart,şi trupul în flăcări să-l ard,
Dar dacă iubirea s-a dus,eu nu pot să fiu cu Isus.

Căci fără iubirea de fraţi şi dragostea de Dumnezeu,
Noi sântem doar nişte prelaţi ce-njugă pe alţii la greu.
Căci ură înseamnă Cain,e duhul acela străin,
Ce-nţeapă,ucide oricând,şi-i lasă pe alţii plângând.

Chiar dacă şi dealuri şi stânci,prin darul credinţei le mut,
Şi tainele mari şi adânci,pe toate vreodată le-am ştiut,
Dar dacă iubirea dintâi,şi roada s-au dus,le-am pierdut,
Eu sânt un egal cu nimic,oricâte de multe am ştiut.