
Întinde-ţi mâna ta uscată, nu mai tremura,
Căci vindecarea mâinii astăzi Domnul ţi-o va da.
Întinde-ţi mâna n-o mai strânge lângă pieptul tău,
Ajută-i pe aceia care cred în Dumnezeu.
Cor:
Întinde-ţi mâna frate, să fie vindecată,
Să facem dărnicie, să-i ajutăm pe fraţi,
Căci mântuirea noastră în milă ne-a fost dată,
Prin harul îndurării am fost răscumpăraţi.
Căci dacă numai pentru tine strângi neâncetat,
Vei fi ca pomul care-atunci , îndată s-a uscat.
Dar dacă îi ajuţi pe-aceia ce-s lipsiţi şi goi,
Tu vei primi răsplată mare-n ziua de apoi.
Ne pare rău, dar sânt aşa de multe uscăciuni,
Sânt mâini ce nu se mai ridică sus la rugăciuni.
Atâţia dintre noi pe cale s-au descurajat,
Căci mâna dărniciei de la umăr s-a uscat.
Întinde-ţi mâna frate, pentru ce să te usuci?
Cu ajutoare pentru alţii grabnic să te duci.
Şi vindecarea mâinii tale sigur va veni,
Când tu pe Domnul cu averea ta îl vei sluji.
Sântem bolnavi atâta vreme cât sântem zgârciţi,
Sântem aşa ca pomii care toamna-s vestejiţi.
Am vrea să fim aşa ca frunza verde de măslin,
Să cerem de la Domnul vindecarea pe deplin.
|