Iată îngerul soseşte


Iată îngerul soseşte la apostolul închis, 
Şi din somn el îl trezeşte, să se-mbrace-apoi i-a zis.
Şi pe când vegheau străjerii, Petru printre ei s-a dus, 
Din pedeapsa închisorii l-a salvat Domnul Isus.

Cor:
Şi noi sântem păziţi de-acelaşi braţ ceresc, 
Când sântem urmăriţi de-acei ce ne urăsc.
Isus va porunci la slujitorii Săi, 
Şi ne vor izbăvi de oamenii cei răi.

Ei priveau fără să vadă, păzitorii înarmaţi;
Petru a ieşit în stradă şi s-a dus grăbit la fraţi.
Fraţii când îl văd se miră, Petru a fost izbăvit;
Şi cu toţii mulţumiră, Domnului i-au mulţumit.

Iar în zori, întreaga gloată, şi Irod, s-a-nspăimântat;
Căci puterea minunată pe apostol l-a salvat.
Îngerul şi astăzi vine, căci Isus i-a poruncit
Să te scape şi pe tine dacă ai fost pedepsit.