(Psalmul 32)

Ferice e de omul ce Domnul l-a iertat
De-a lui nelegiuire, de-al lui murdar păcat.
Ferice de acela ce-a plâns şi s-a căit, 
Şi Domnului păcatul şi l-a mărturisit.

Cor 1:
Câtă vreme am tăcut, mâna Ta m-a apăsat
Pentru toate ce-am făcut, Doamne când Te-am întristat.
Atunci Ţi-am mărturisit tot ce am păcătuit, 
Apăsat de chinul greu, ca să ierţi păcatul meu.

Căci Domnul cercetează şi ochii Lui privesc
Spre inima smerită, spre-acei ce se căiesc.
Când nu e viclenie în inimă, să ştii, 
Iertare, bunătate, la Domnul vei găsi. 

Cor 2: 
Dacă ţii păcatu-ascuns, nu primeşti din cer răspuns.
Tu rămâi mereu uscat, ca pământul însetat.
Oasele şi carnea ta vor fi chinuite greu, 
Căci păcatul tău murdar te va apăsa mereu.

Căci Domnul se îndură de noi când îl chemăm, 
El ne arată calea pe care să umblăm.
Căci bucuria vine la cei neprihăniţi, 
Cei păcătoşi vor arde şi vor fi chinuiţi.

Noi sântem acoperiţi şi iertaţi de vina grea, 
Prin Isus ni-s mântuiţi sus pe dealul Golgota.
De aceea noi cântăm şi îi mulţumim frumos
Tatălui Ceresc şi sfânt, ân Numele Lui Christos.