Două femei s-au dus la judecată, 
Acele două mame din trecut;
Când una şi-a ucis din neglijenţă
Copilul ei pe care l-a născut.
Şi-atuncea repede-i trecu prin minte
Să ia copilul celălălt, cel viu, 
De la femeia cea nevinovată
Ce a grijit cu drag de al ei fiu.

Erau de-aceeaşi vârstă copilaşii, 
Şi foarte greu puteai deosebi.
Acele două mame se certară 
Din dragoste pentru ai lor copii.
Copilul viu e ţinta celor două, 
Şi pentru el la ceartă s-au pornit:
"Să-mi dai copilul!"-strigă mama bună..
"Ba nicidecum, el e al meu iubit!"

Există oare pe pământ dreptate?
Sărmana mamă tare s-a-ntristat.
Şi iată cauza ei nevinovată
E judecată chiar de împărat.
Căci Solomon domnea pe-atunci în ţară
Judecător şi împărat vestit.
Şi cele două mame întristate, 
A lor durere i-au mărturisit.

"Copilul viu e-al meu, âi zise mama-
Şi nu mi-l dă, mi l-a răpit din pat."
"Copilul mort e-al tău, -i-a zis străina, 
Cel viu e-al meu, e-al meu cu-adevărat."
Dar Doamne Tu i-ai dat înţelepciune
Lui Solomon, atunci când i-ai vorbit;
Ajută-l ca să judece poporul
Prin Duhul Sfânt pe care l-a primit.

"Aduce-ţi sabia!-strigă-mpăratul
Şi pe copilul viu să-l despicaţi!
Şi fiecăreia din cele două
O jumătate de copil să-i daţi."
"Nici eu nici ea, aşa e mult mai bine!"
Femeia cea străină a strigat-
Tăiaţi copilul şi va fi dreptate
Precum a zis al nostru împărat."

Atuncea mama lui cu duioşie
A renunţat la scumpul ei băiat.
Mai bine viu, orice ar fi să fie, 
Şi la aceialaltă l-a cedat.
Dar mila biruieşte judecata:
"Opriţi-vă, aceasta-i mama lui!"
Şi tot poporul a văzut dreptatea
Şi judecata împăratului.

Femeia rea a fost descoperită, 
Aceea care moartea a dorit.
Aşa va fi şi-n ziua judecăţii, 
Se va vedea ce noi am tăinuit.
Iar mama bună şi adevărată
Îşi va primi copii înapoi.
Chiar dacă astăzi plânge întristată, 
Domnul Isus se va-ndura de noi.