Din toată inima, veniţi 

 
(Psalmul 9)

Din toată inima, veniţi cu bucurie
Ca să cântăm şi să vestim Numele Lui.
În Psalmul 9 cu versetul unu scrie, 
Să lăudăm cu toţi Numele Domnului.

Cor:
Din toată inima, din toată inima, 
Veniţi ca să cântăm şi să ne bucurăm.
Lăudând pe Dumnezeu, slăvind Numele său, 
Din toată inima, la bine şi la greu.

Căci Dumnezeu să ştiţi, va ţine-o judecată
Prin Fiul Său pe care El L-a rânduit.
Şi după fapte, tuturor va da răsplată, 
În marea zi când El va zice:"S-a sfârşit!"

Căci iată neamurile pe pământ au pus o cursă 
Şi şi-au săpat o mare groapă, un abis.
Dar toate-acestea spre căderea omenirii, 
Căci cine sapă groapa, cade-n ea, precum e scris.

Dar pentru noi să ştiţi că Domnul e scăparea
Când pe pământ necazul mare va veni.
La Dumnezeu e bunătatea şi-ndurarea
Pentru aceia care Lui îi vor sluji.

Şi pentru veci de veci sânt daţi uitării, 
Aceia care uită azi pe Dumnezeu.
Dar cei aleşi şi credincioşi, ân largul zării, 
În bucurii şi fericiri vor sta mereu.