(Psalmul 127)

Dacă nu păzeşte casa braţul Tatălui ceresc, 
În zadar stau păzitorii, ân zadar stau vegheatorii, 
În zadar ei o păzesc.
Căci păianjenul pătrunde şi prin casă se ascunde.
În bordeie sau palat, e-ntuneric, e păcat, 
Dacă nu păzeşte Domnul, de vrăjmaş vei fi prădat.

Cor:
Căci Domnul ne păzeşte, casa ne-o zideşte, 
Domnul se îndură de al Lui popor.
Să nu-i lipsească pâinea cerească, 
Nici apa vie, sfântul izvor.

Dacă nu zideşte casa celor doi ce se unesc, 
Mâna Tatălui cerească, ân iubire să-i unească, 
Ei degeaba se trudesc.
Dacă nu-i pe temelie dragoste, credinţă vie, 
Zidul se va dărâma, orişicât l-ar înălţa.
Dacă nu zideşte Domnul, casa nu va rezista.

Poate omul să muncească, toată ziua să trudească, 
Toate se vor spulbera, dacă nu-l va ajuta, 
Mâna Tatălui cerească.
Domnul i-a făgăduit la poporul Lui iubit, 
Care-L ia pe El ca Domn, âi dă pâinea ca în somn
Ca să fie fericit.

Voi zidari să nu-ndrăzniţi, casa sfântă s-o zidiţi, 
Fără harul ziditor care vine în popor, 
Duhul Sfânt Mângâietor.
Căci de vom zidi cu firea, se va dărâma clădirea.
Lemne, trestie şi fân, toate ard, aici rămân, 
Şi vom pierde răsplătirea.

Numai puneţi păzitori pe acei nepăsători, 
Care dorm şi nu păzesc Casa Tatălui Ceresc, 
Când cu lumea se unesc.
Domnul pâine ne va da , ne va binecuvânta, 
Dacă fraţii din Cuvânt vor vesti prin Duhul Sfânt, 
Cei flămânzi s-or sătura.