Copii sânt o mare răsplătire 


(Psalmul 127)

Copii sânt o mare răsplătire, 
Prin ei e omul binecuvântat, 
Ei sânt adevărată moştenire, 
Căci Dumnezeu copii ni i-a dat.
Ferice e de casa care-i plină
Ca şi o tolbă mare cu săgeţi, 
Cu florile frumoase din grădină, 
Cu fete credincioase şi băieţi.

Cor:
Căci Domnul ne păzeşte, casa ne-o zideşte, 
Domnul ne hrăneşte , dacă îl chemăm, 
Numa-npotrivirea pierde mântuirea, 
Pierde răsplătirea ce o aşteptăm.

Ferice e de mama care-i naşte, 
Şi de părinţii care-n Domnu-i cresc, 
Răsplata lor va fi nespus de mare
În ziua când cu Domnul se-ntâlnesc.
Căci mântuirea noastră e legată
De naştere, de roada ce o dai.
Dacă eşti viţă binecuvântată
Vei moşteni cu Domnul sus în Rai.

Măslinii tăi şi viţa cea aleasă, 
Şi tolba ta cea plină cu săgeţi, 
Ei sânt acei ce stau cu tine-n casă, 
Şi fete credincioase şi băieţi.
Iar când vrăjmaşii vor veni la poartă, 
Tu mamă, tată, cheamă-i pe copii
Şi înălţaţi spre Domnul rugăciune, 
Şi duhurile rele vor fugi.

Căci dacă nu păzeşte Domnul casa, 
Străjerii de pe ziduri vor cădea.
Dar când îl chemi pe Domnul prin credinţă, 
Tu zilnic biruinţă vei avea.
Iar dacă pâinea, grâul, vă lipseşte, 
Chemaţi-L pe Isus, pe-al nostru Domn.
Căci celor preaiubiţi le dăruieşte
Bucata cea de pâine ca prin somn.

De-aceea, voi ce-ntemeiaţi căminul, 
Chemaţi-L pe Zidarul minunat.
Să pună pietrele la temelie, 
Acel ce universul l-a creat.