Coboară-te ca altădată 


Coboară-te ca altădată, 
În norul binecuvântat, 
La Cortul Tău, o Sfinte Tată, 
Să ierţi poporul vinovat.
Din nou să mai despici Iordanul
Şi marea, ca să cucerim
Frumoasa ţară, Canaanul, 
Pe Amalec să-l biruim.

Cor:
Opreşte-te soare, opreşte-te lună, 
Opriţi-vă astre încă o zi, 
Până când fraţii, toţi împreună, 
În marea luptă vom birui.

Spre înălţimea mult visată, 
Spre veşnicii privim cu dor, 
Spre ţara binecuvântată, 
Spre Canaanul sfinţilor.
Aici în arşiţa pustiei, 
Iscoadele mărturisesc
De frumuseţea veşniciei, 
Pământul sfânt, Dumnezeiesc.

Dar uriaşii-i înspăimântă
Pe-acei fricoşi şi cârtitori, 
Să meargă înspre Ţara Sfântă, 
Cu fraţii cei biruitori.
În faţa noastră-i Ierihonul, 
Şi-alăturea, cetatea Ai
În văi întinse-i Gabaonul, 
Ce ne opresc din drum spre Rai.

Mai du-ne pe aripi de vultur, 
Să trecem munţii de bazalt.
Să mergi cu noi spre Ţara Sfântă, 
Înspre ţinutul celălalt.
Alungă neamurile toate
Şi fă-ne loc să trecem vii, 
Prin dragoste şi bunătate
S-ajungem sus în veşnicii.