Cei douăzeci şi patru de bătrâni 


Cei douăzeci şi patru de bătrâni, 
Şi-au pus 'naintea Lui a lor cununi.
Căci Mielul care-a fost înjunghiat, 
A biruit şi ne-a răscumpărat.
Şi îngerii cei sfinţi din veşnicii, 
Cu toţi, şi cele patru făpturi vii, 
Au binecuvântat Cerescul Miel, 
(:Şi biruinţa ce-a adus-o El.:)

Cor:
Cu minunate melodii
Şi cu alese simfonii, 
Cu alăutele cântau, 
Şi-n jurul tronului stăteau.

Şi iată Mielul a înaintat
În faţa Tatălui şi a luat, 
O carte care-i plină cu peceţi, 
În care-i scris al mântuirii preţ.
Şi El pe toate şapte le-a deschis, 
Căci despre El în carte era scris.
Şi una după alta s-au ivit, 
(:Aşa cum toţi prorocii au vestit:)

Cor 2:
Şi-atuncea zecile de mii, 
Toţi îngerii din veşnicii, 
Pe Dumnezeu L-au proslăvit, 
Căci Mielul Sfânt a biruit.
Cu minunate melodii
Şi cu alese simfonii, 
Cu alăutele cântau, 
Şi-n jurul tronului stăteau.

Căci Mielul care-a fost înjunghiat, 
Cu sângele Lui a răscumpărat, 
Din toate neamurile care sânt, 
Şi i-a făcut preoţii Celui Sfânt.
Căci Dumnezeu i-a binecuvântat, 
Şi-n hainele de in i-a îmbrăcat.
Le-a dat şi pietre scumpe, şi pieptar, 
Sânt plini de strălucire şi de har.

Făpturile acelea au strigat, 
Căci vrednic este El de lăudat.
Puterea şi tăria a primit, 
Şi pe cei păcătoşi i-a mântuit.
Şi noi cântăm cum îngerii-au cântat, 
Să fie Mielul binecuvântat.
Şi Tatăl care vrednic stă pe tron, 
(:Şi frumuseţea Lui e în Sion:)