Cei cu inima curată 


Cei cu inima curată,vor vedea în ceruri odată,
Faţa binecuvântată a Părintelui Ceresc.
Cel ce plânge şi aşteaptă ca fecioara înţeleaptă,
Va urca înalta treaptă lângă acei ce strălucesc.

Cor:
(:Oameni fericiţi care-n sus priviţi,
După Domnul însetaţi,
Noi sântem,surori şi fraţi.:)

Cel ce cântă şi veteşte,şi credinţa o păzeşte,
Chiar dacă îl prigoneşte,răsplătire va primi.
Prin necazuri,prigonire,se câştigă fericire.
La a Lui Isus venire,fericiţi în veci vom fi.

Fericiţi vor fi săracii,care-n duhul lor smerit,
Au primit harul iertării care i-a îmbogăţit.
Setea de neprihănire,cei flămânzi şi însetaţi,
Vor gusta din fericire pâna vor fi săturaţi.

Mâna binecuvântată,ne va da în ceruri răsplată,
Haină albă şi curată,pentru tot ce-am îndurat.
Fericire,mântuire,lângă tronul de iubire,
Lângă Domnul în mărire,noi cu toţi în veci vom sta.