Când cerul e roşu, voi v-aţi însemnat, 
Şi spuneţi că vremea s-a dus, s-a schimbat, 
Că vine furtuna cu nori şi cu vânt, 
Şi strică recoltele de pe pământ.
Acestea şi altele-asemenea lor, 
Le ştiţi şi le spuneţi la-ntregul popor, 
Dar vremea în care acum vă găsiţi, 
De ce n-o cunoaşteţi? de ce nu o ştiţi?

Mai marii norodului s-au adunat, 
Cu gânduri murdare, cu scop necurat.
Să-L prindă cu vorba pe Domnul Isus, 
În cursa pe care în faţă i-au pus.
Ei cer o minune, un semn de la El, 
Dar Domnul îi prinde în gândul mişel.
A lor viclenie s-a descoperit, 
Isus la apostoli apoi le-a vorbit.

Cum Iona în mare trei zile a stat, 
Iar peştele-afară pe mal l-a vărsat.
"Acesta e semnul ce îl vor vedea, 
În ziua a treia Eu voi învia.
Dar până atuncea, -Isus i-a-nvăţat, -
Păziţi-vă-ntr-una de-al lor aluat.
Căci neamul acesta murdar şi stricat, 
El umblă, trăieşte mereu în păcat."

Şi-n zilele noastre sânt mulţi învăţaţi
Ce ştiu foarte multe când îi întrebaţi.
Când cerul e roşu, ştiinţific răspund, 
În taina zidirii citesc şi pătrund.
Dar vai ce durere, ce mulţi dintre ei, 
Sânt fără credinţă, sânt doar farisei.
Ei ştiu foarte multe, dar una nu ştiu, 
Că Domnul trăieşte, că Domnul e viu.

Şi azi saducheii ce-n templu slujesc, 
Măreaţa-nviere o tăgăduiesc.
Nu-i vorba de-aceia din vechiul război, 
E vorba de-a ceia ce sânt printre noi.
Au fost doar atuncea minuni, vindecări, 
Ei spun credincioşilor din adunări, 
Căci Duhul Sfânt doar la apostoli s-a dat, 
Revin saducheii cu-a lor aluat.

Dar frate şi soră, să nu te pripeşti, 
Din pâinea dospită să nu te hrăneşti.
Tu gustă azima, Cuvântul curat, 
Aşa cum Isus Domnul ne-a învăţat.