Ca şi bogatul în porfiră sânt mulţi şi astăzi pe pământ
Care aleargă după slava ce zboară ca şi pleava-n vânt.
Ei caută numai trălucirea acestui veac rătăcitor, 
Şi nu-i priveşte mântuirea, să-şi mântuiască viaţa lor.

Cor 1:
Dar bogăţia cea pământească se vetejeşte, oricât ar fi.
Să ne încredem nunai în Domnul, să nu ne-ncredem în bogăţii.
Săracii-aşteaptă milostivire, priviţi spre Lazăr la poartă stând, 
Dar nici-o mână nu se întinde ca să-l ajute pe cel flămând.

Aşa îşi petreceau viaţa cei doi în veacul depărtat;
Acel bogat în strălucire, iar bietul Lazăr,  întristat.
În sărăcie şi durere, la poartă câini-l mângâiau, 
Pe când bogaţii în porfiră, ân casa lor beau şi mâncau.

Cor 2:
Dar a venit şi-o clipă-n care cei doi din lume au plecat;
Şi Lazăr bietul, sărac şi singur, şi omul mândru, omul bogat.
Condus de îngerii strălucirii, săracul simplu dar credincios, 
În strălucire şi fericire, ân cerul slavei cel glorios.

Acel bogat s-a dus în chinuri, ân locul cel nefericit, 
Lăsând şi aur şi porfiră, şi tot ce şi-a agonisit.
Acolo numai curge vinul, nici apă nu-i, nici mângâieri.
Acolo flacăra şi chinul te lasă fără de puteri.

Cor 3:
Vai ce durere, vai mor de sete!părinte-Avraame, e-atât de greu!
Lasă-l pe Lazăr c-un strop de apă, căci focul arde în jurul meu"!
"Nu se mai poate!aşa rămâne cum fiecare şi-a pregătit!
Adu-ţi aminte de strălucirea şi slava-n care tu ai trăit.

Tu ţi-ai ales în lume slava, şi partea bună pe pământ;
Iar Lazăr s-a-ncrezut în Domnul, ân Dumnezeul nostru sfânt.
Chiar dac-am vrea, e imposibil, căci între noi şi voi, să ştii, 
E-o graniţă prăpăstioasă, de-acolo nu mai poţi ieşi."

Cor 4:
"Vai ce durere!vai ce durere!trimite iute la fraţii mei
Un sol de-acolo din alte sfere, să nu ajungă aici şi ei!"
"Ei au Cuvântul şi Legea sfântă, să creadă totul ce este scris, 
Căci prin credinţă scapi de osândă şi vei ajunge în Paradis.