(Psalmul 144)

Binecuvântat să fie Stânca mea,tăria mea,
Care-mi întăreşte braţul zi de zi în lupta grea.
El e cetăţuia tare,Domnul este scutul meu,
Turnul meu de apărare prin furtuni,necazul greu.

Cor:
Lăudaţi-L,slăviţi-L,veniţi ca să cântăm,
Căci El ne izbăveşte atunci când îl chemăm.
A noastre alăute să răsune neâncetat
Căci din a lumii ape,din moarte ne-a scăpat.

Dumnezeu atinge munţii cu a Sale adieri
Şi un abur se ridică ca un fum în depărtări.
Pe vrăjmaşi îi risipeşte cu săgeţile din nor,
Tunetul când străluceşte,tremură orice popor.

Dumnezeu împodobeşte casele împărăteşti
Cu odrasle minunate,ca şi nişte flori cereşti.
Adunările sânt pline cu fetiţe şi feciori,
Care-npodobesc Sionul Domnului ca nişte flori.

Pe câmpiile-nverzite ale noastre turme cresc,
Şi grânarele sânt pline cu belşug dumnezeiesc.
E ferice de poporul care crede-n Dumnezeu
Care-i mulţumeşte zilnic,lăudând Numele Său.

Omul e ca şi o floare,ca un abur trecător,
Şi cu toate-acestea Domnul îl priveşte-ndurător.
Îl ridică,âl înalţă şi îi dă un loc slăvit,
După ce în marea luptă pe pământ a biruit.

Dumnezeu dă biruinţă când în lupte îl chemaţi.
El a fost atunci cu David,cu ai ţării împăraţi.
De aceea o cântare nouă să alcătuim,
Şi cu harfa şi cu vocea,Domnului să-I mulţumim.