
Aur curăţit de zgură, ne-a numit Sfânta Scriptură,
Când din foc noi am ieşit şi în luptă-am biruit.
Nu priviţi cu disperare, când sânteţi la încercare,
Din cuptor când ai ieşit, tu eşti aur curăţit.
Cor:
Când te-ncearcă suferinţa, orişicât ţi-ar fi de greu,
Tu să nu îţi pierzi credinţa, strigă către Dumnezeu.
Ca Isus în Ghetsismani, roagă-te pentru pahar,
Ca să poţi goli amarul, strigă iar şi strigă iar.
Dacă ai credinţă vie, ai rămas pe temelie,
Dacă nu, îţi spun, să ştii, în cuptor te vei topi.
Încercarea e cuptorul ca să vadă Ziditorul
Cât eşti tu de credincios în lucrarea Lui Christos.
Orice suflet încercat, el devine mai curat,
Prin cuptoarele de foc, pentru minunatul loc.
Unii rabdă doar un ceas, când îi cheamă Domnul acas'
Ca martiri prin chinul greu, ei se duc la Dumnezeu.
Alţii ani şi ani la rând, în cuptor se zbat cântând,
Căci Isus este cu ei ca şi cu aceia trei.
Dacă eşti nevăzător, tu eşti aur în cuptor.
Dacă eşti paralizat, tu eşti aur încercat.
Orice chin, orice necaz, trece peste tine azi,
să nu zici:"sânt lepădat", Domnul doar te-a încercat.
Ştiu că e îngrozitor, în durere, în cuptor,
Dar acei care-au răbdat, se numesc aur curat.
Asta-i calea, ce să faci? Rabdă în cuptor şi taci!
Sau mai bine mulţumiţi Domnului când suferiţi.
Orişicât ar fi de grea, suferinţa o vom uita,
Sus în cer la răsplătiri cu ai Domnului martiri.
Nu-i prea mult şi nu-i prea greu, dacă-L chemi pe Dumnezeu,
În necazuri, în cuptor, să ne deie ajutor.
Haideţi fraţi să ne rugăm, către Domnul să strigăm,
Pentru-aceia încercaţi, ca să fie vindecaţi.
|