Aşa vorbeşte Domnul, nu mai sta,
Tu puneţi în rânduială casa ta."
Pe Ezechia Domnul l-a-nştiinţat,
Atuncea el a plâns şi s-a rugat.
Ca rândunica şi ca un cocor
A ciripit sărmanul muritor,
(:Ştiind căci cuibul şi-l va părăsi,
Şi de ai săi el se va despărţi.:)
Cor
Soarele cu zece trepte, s-a întors ca un viteaz,
Umbrele s-au dat în urmă pe cadranul lui Ahaz.
Ca un semn, ca mărturie pentru vechiul împărat,
Să cunoască şi să ştie căci Domnul l-a vindecat.
Cu cinsprezece ani, cu cinsprezece ani,
El firul vieţii i l-a prelungit,
Cu cinsprezece ani, cu cinsprezece ani,
Aşa precum Isaia a vorbit.
În disperarea lui şi-a amintit,
Şi Domnului el i-a mărturisit
Credincioşia-n care a umblat,
Dar nici căderile nu le-a uitat.
Căci orice om, oricât ar fi de sfânt,
El are şi căderi pe-acest pământ.
Dar dacă noi la Domnul vom striga,
El este bun şi ne va vindeca.
Şi-atuncea Domnul lui un semn i-a dat,
Să ştie toţi că El l-a vindecat.
Pe ceasul lui Ahaz citim şi noi,
Cum timpul, soarele, s-a dat 'napoi.
Când turta de smochine i-au adus,
Şi oamenii pe rana lui au pus,
Şi boala şi durerea au plecat,
Căci Dumnezeu pe loc l-a vindecat.
Întâi de toate fraţilor să ştim,
A noastră casă să o rânduim.
Pentru copii noştri să postim,
Şi Domnului cu toţi să-i mulţumim.
Căci dacă mori aşa nepregătit,
Şi casa ta tu nu ţi-ai rânduit,
Ni i-ai chemat şi nu i-ai sfătuit
Pe-ai tăi, cu greu în cer vei fi primit.
|