Apele erau amare, când poporul a gustat.
Nu putea să beie nimeni, atunci toţi s-au întristat.
"Vom pieri!"-cârtea poporul, de Meriba când au dat.
Atunci Moise din pustie, către Domnul a strigat.

Cor:
(:Mara, Mara, Domnul te-a schimbat.
Apă dulce astăzi El ne-a dat.:)

Moise aruncase lemnul, lemnul cel obişnuit, 
În acele ape-amare, şi pe loc s-au îndulcit.
Dumnezeu îi poruncise, şi prorocul a crezut.
Iar în urmă tot poporul apă dulce a băut.

Doamne, ce minune mare!să arunci un lemn tăiat, 
Şi când s-a atins de ape, apele s-au vindecat.
Tot la fel şi lemnul verde, schimbă gustul cel amar.
Noi eram amărăciunea, Domnul ne-a-ndulcit prin har.

Căci la Masa şi Meriba, deseori şi noi cârtim, 
Şi spre oalele cu carne, spre Egipt 'napoi privim.
Deşi am văzut atâtea semne şi minuni şi noi, 
Deseori fără credinţă, ca şi ei, privim 'napoi.