Adevărul ne va face liberi 


Adevărul ne va face liberi, fraţilor, 
Adevărul noi să-l spunem oricând, tuturor.
Din robia stricăciunii să-i eliberăm, 
Şi la Calea mântuirii pe toţi să-i chemăm.

Cor:
Duhul adevărului Domnul Isus L-a promis
Pentru ucenicii Lui, (:noi să-L cerem, este scris:)

Adevărul câteodată doare foarte rău, 
Dar prin adevăr ajungem sus la Dumnezeu.
El ne dă eliberarea din orice păcat, 
Adevărul schimbă starea celui vinovat.

Cine spune adevărul va fi izbăvit, 
Prin Isus Mântuitorul va fi mântuit.
Să nu-ţi pese de ocara celor mincinoşi, 
Domnul te va duce-n ţara celor credincioşi.

Spune numai adevărul când eşti întrebat, 
Ca Isus Mântuitorul când L-au judecat.
Iată adevărul vine, Soarele slăvit, 
După mine, după tine, dacă I-am slujit.

Adevărul şi viaţa ne va izbăvi, 
Să-L urmăm cu bucurie cât noi vom trăi.
Calea mântuirii este adevăr curat, 
Adevărul şi dreptatea ne-a eliberat.