Acel ce-şi construieşte  



Acel ce-şi construieşte un mai bogat hambar
Când ţarina-i rodeşte belşuguri pe hotar, 
El face planuri multe să fie fericit, 
Să bea şi să mănânce, să doarmă liniştit.

Cor:
(dar)Bogăţia de sub soare care noi o moştenim, 
Ori e mică, ori e mare, de la Domnul o primim.
Ea e binecuvântare când o-mparţi cu cel lipsit, 
Dar e şi pericol mare pentru (:sufletul zgârcit:)

Dar el nu ştie ceasul, sărmanul om bogat, 
Când îi va zice glasul:"Destul, s-a terminat!"
Şi grâul şi hambarul, şi banii ce-i doseşti, 
Îi vei lăsa la alţii şi n-o să-i mai găseşti.

Oricine se trudeşte s-adune bogăţii, 
Şi nu se pocăieşte, zadarnic va trudi.
Tu nu depinzi de tine să faci ce tu voieşti, 
Căci vei pleca din lume când nici nu te gândeşti.


Şi ce vei face oare, de pleci cu pumnii goi?
Nimic din bogăţie nu vom lua cu noi.
Comoara ta rămâne când tu vei fi chemat, 
Căci numai pentru tine mereu ai adunat.

Să nu mai facem planuri să ne îmbogăţim, 
Căci bogăţia piere cum nici nu ne gândim.
Mai bine pune frate în cer comoara ta, 
Acolo unde hoţii nicicând nu vor intra.