Sânteţi Dumnezei


(Psalmul 82)

Sânteţi Dumnezei, sânteţi Dumnezei, 
O lumină, o rază de soare, 
Domnul ne-a creat şi ne-a aşezat
Pe pământ, ca să fim o mirare.

Cor:
Noi purtăm asemănarea Dumnezeului slăvit.
De la El avem mişcarea, mâna Lui ne-a dăltuit.
După cum au zis poeţii, unii din poeţii greci:
Noi sântem din neamul Celui ce trăieşte-n veci de veci.

Sânteţi Dumnezei, sânteţi Dumnezei, 
Cu nuanţe cereşti cristaline, 
Domnul ne-a zidit şi ne-a dăruit
Duhul Lui care viaţa ne-o ţine.

Sânteţi Dumnezei, sânteţi Dumnezei, 
Dar atenţie la demnitate.
Să nu ne-ntinăm şi să nu cădem
Ca şi îngerii răi în păcate.

Sânteţi Dumnezei, sânteţi Dumnezei, 
În Isus s-a-nplinit prorocia.
De aceea fraţi, să-L slăvim mereu
Pe Isus, Fiul Lui Dumnezeu.

Sânteţi Dumnezei, sânteţi Dumnezei, 
Dar să ştiţi, veţi pieri în pustie, 
Dacă ne-mpietrim şi ne-mpotrivim, 
Şi umblăm numai după mândrie.