
Şi pe când bolnavul plânge aşteptând vre-un ajutor,
Iată căci Isaia vine cu balsam vindecător.
Uite turta de smochine, peste rană să o pui,
E cuvântul care vine azi din partea Domnului.
Cor:
Dacă eşti bolnav pe pat, roagă-te neâncetat,
Căci prorocul iarăşi va veni;
Cu răspuns la ruga ta, Domnul te va vindeca,
Şi viaţa ţi-o va prelungi.
El îţi dă din nou putere, te va vindeca, să ştii,
Domnul m-a trimis la tine ca să-ţi spun:nu vei muri!
Glasul Domnului pătrunde şi pe mări şi pe uscat,
Iată Domnul îţi răspunde, căci la El tu ai strigat.
Domnul a privit la tine când ai plâns şi ai jălit,
Iată ajutorul vine, nu mai fi neliniştit.
El îţi dă un semn, priveşte pe cadranul lui Ahaz,
Umbra care se opreşte, va opri al tău necaz.
Cinsprezece ani de zile Domnul ţi-a mai dăruit,
Firul vieţii tale, Domnul l-a legat, l-a prelungit."
Şi pe când vorbea prorocul, cel bolnav s-a ridicat,
Reluându-şi iarăşi locul pe-al său scaun de-mpărat.
Ezechia se ridică şi păşeşte fericit,
Fără teamă, fără frică, căci a fost tămăduit.
Umbrele s-au dat în urmă pe cadranul lui Ahaz,
Domnul sfarmă, Domnul curmă al durerilor necaz.
Împărate nu te teme, Dumnezeu te-a vindecat,
Ale tale mari probleme astăzi le-a îndepărtat.
Şi s-a scris ca mărturie pentru-aceia disperaţi,
Căci există vindecare pentru noi la Domnul, fraţi.
|