(Psalmul 76)

Omul Te laudă chiar şi-n mânie, 
Chiar şi atunci când e supărat.
Chiar şi aceia ce-s fără minte, 
Laudă pe Domnul Cel minunat.
Ei sânt acele vase de-ocară
În care Domnul s-a proslăvit.
Când cu mânie şi cu tărie
Pe toţi vrăjmaşii i-a pedepsit.

Cor:
Nu uita căci Ziditorul este-n toate proslăvit;
Soarele, la fel şi norul, âl slujesc necontenit.
Şi furtuna cu mânie, laudă pe Dumnezeu.
Să lăudăm a Lui tărie, nu uita, şi tu, şi eu.

A lor mânie a fost zdrobită, 
Şi-n proslăvire s-a transformat, 
Când Faraon cu-ntreaga oştire
În valul mării s-au înecat.
De n-ar fi răii, n-ar fi pedeapsă, 
Nu s-ar cunoaşte braţul cel sfânt, 
Care loveşte şi pedepseşte
Pe toţi stricaţii de pe pemânt.

Uite Sodoma, uite şi Tirul, 
Ce slavă mare au răspândit
Când Dumnezeul mare şi veşnic, 
Pe-aceste neamuri le-a pedepsit.
El îşi arată mânia, puterea, 
Căci Dumnezeu este înfricoşat.
Şi va cunoaşte tot universul
Căci numai Domnul e minunat.

Vase de cinste, vase de slavă, 
Sânt mântuiţii de pe pământ, 
În care Domnul îşi desfăşoară
Marea-ndurare prin Duhul Sfânt.
Toată zidirea-şi are menirea
Să-L proslăvească pe Dumnezeu.
Dar nu-i la fel pentru toţi răsplătirea, 
Ci fiecare cu locul său.

Vase de-ocară, vase murdare, 
Pot să devină aur curat.
Prin curăţire şi înoire, 
Prin mântuirea ce ni s-a dat.
E mult mai bine, frate şi soră, 
Nu prin mânie, ci prin cântări, 
Să-L preamărim pe Tatăl, pe Domnul, 
În casa noastră, şi-n adunări.