O soră aleasă cu numele Dorca, 
În Fapte, capitolul nouă citim.
Credinţa şi fapta ei mărturiseşte
Cum trebuie Domnului noi să-I slujim.
Era un exemplu la toţi din cetate, 
Femeile văduve toate-au venit
S-arate lui Petru a ei bunătate, 
Căci ea de sărmane cu drag a-ngrijit.

Cor:
Fraţi, surori, fraţi, surori, 
Ni s-a spus de-atâtea ori, 
Căci prin milă biruieşti
Când cu dragoste slujeşti.

Cu multă migală lucra ţesătura, 
Şi haine să-nbrace pe-aceia lipsiţi.
Căci Dorca, Tabita, ne-arată Scriptura, 
Era un exemplu la cei mântuiţi.
Tabita ascultă, Tabita slujeşte, 
Aşa cum apostolul ne-a învăţat.
Credinţa şi fapta ei mărturiseşte, 
Căci Domnul din harul iertării i-a dat.

Dar nu e scutită nici ea de-ncercare, 
O boală cumplită în ea a lovit.
Durerea apasă, durerea e mare, 
Pe patul durerii şi ea a murit.
"Chemaţi-l pe-Apostolul Petru să vină!"
Sărmanele văduve toate-au strigat;
Căci Petru era în cetatea vecină, 
Şi iată căci Dorca din morţi a-nviat.

Apostolul Petru o cheamă, o strigă, 
Din somnul, din moartea în care s-a dus.
Şi ea se ridică, priveşte mirată, 
Slăvindu-L cu toţii pe Domnul Isus.
Întreaga cetate aude, se miră, 
Căci Domnul învie pe-acei ce-au murit.
Şi-o mare mulţime la Domnul veniră, 
În urma minunii ei s-au pocăit.