Nu te supăra


(Psalmul 37)

Nu te supăra, nu te mânia, pe cei răi de pe pământ, 
Chiar de propăşesc şi se-nbogăţesc, vor pieri ca pleava-n vânt.
Ei vor fi tăiaţi şi vor fi uscaţi, ca şi iarba pe câmpii.
Asta-i soarta lor pentru viitor, oamenii cei răi s-or nimici.

Cor:
Soarta noastră-i în mâna cea tare
Dacă noi Lui i-o încredinţăm, 
(:Dumnezeu este-a noastră scăpare, 
Dacă noi neâncetat îl chemăm:)

Noi sântem chemaţi, noi, surori şi fraţi, Domnului să-I mulţumim, 
Fără şovăiri, fără-mpotriviri, prin credinţă să trăim.
Căci desfătarea mea, desfătarea ta, desfătarea noastră fraţi, 
Este numai El, nu vă mai certaţi, căci prin El sântem salvaţi.

Înainte fraţi, nu vă mai certaţi, căci mânia e de la cel rău.
Să fim iertători, sfinţi şi iubitori, să slujim Lui Dumnezeu.
Domnul va veni, dacă-L vei iubi, ca şi soarele la amiaz, 
El va lumina drumul, calea ta, când vei trece prin necaz.

Când sântem huliţi şi batjocoriţi, pentru ei să ne rugăm.
Căci aşa învingi, focul rău îl stingi, prin necazuri când răbdăm.