
Mai mult face o zi în Casa Domnului,
Ca o mie de zile în altă parte, fraţi.
Aicea e pace şi harul minunat,
Ferice de-aceia ce-aici s-au adunat.
Aicea e apă şi pâine din belşug,
Aicea se frânge al suferinţei jug.
Aicea domneşte Christos ca Împărat,
Ferice de-aceia ce-aici s-au adunat.
Cor:
Aicea e pace, în pace toţi trăim,
Cu Domnul Isus noi aici ne întâlnim.
Aicea coboară Cerescul Porumbel,
Căci casa aceasta e-al Domnului Betel.
Mai mult face o zi în Casa Domnului,
Ca o mie de zile în altă parte , fraţi.
Căci Domnul lucrează, şi sântem cercetaţi,
În casa în care noi sântem adunaţii.
Aicea bolnavul de Domnu-i vindecat,
Căci Domnul lucrează la fel cum a lucrat.
Aicea iertarea vă cheamă şi pe voi,
Căci preţul iertării e Domnul pentru noi.
Aicea coboară din ceruri, Duhul Sfânt,
Şi Tatăl, şi Fiul, în laudă şi în cânt.
Pământul cu cerul, când noi ne-am adunat,
Sânt una, căci Domnul ne-a binecuvântat.
Potirul de aur cu sfinte rugăciuni,
De-aicea se-nalţă în cerul minunat,
Iar Domnul răspunde prin semne şi minuni,
În casa în care cu toţi ne-am adunat.
|