Ierusalimul sfânt în sărbătoare


Ierusalimul sfânt în sărbătoare, 
Când va fi plin cu neamuri şi popoare, 
Se va cânta a Mielului cântare, 
Cu toţi acei ce-au fost răscumpăraţi.
Va fi atâta sfântă bucurie, 
Când noi pe Domnu-n faţă-L vom vedea, 
'Naintea Lui, la tronul de domnie, 
Cântări de bucurie vom cânta.

Cor:
Ierusalimul nou şi sfânt, 
Cu slavă e împodobit.
Pentru acei de pe pământ, 
Căci pentru noi e pregătit.

Ierusalimul sfânt ca şi o floare, 
Cu porţi frumoase din mărgăritare, 
Cu străzi de aur, plin de adorare, 
Ne-aşteaptă fraţilor ca să venim.
Pe malurile râului vieţii, 
Sânt plin de pomi cu veşnică rodire, 
Iar pomul mare-n mijlocul pieţii, 
E plin cu-atâtea veşnice rodiri.

În loc de soare şi de lună plină, 
Acel ce stă pe tron va lumina.
Căci Dumnezeu e Soare şi Lumină, 
Şi noapte-acolo nu vom mai vedea.
El îţi va şterge lacrima durerii
Şi îţi va zice:"Bine ai venit!
Tu suflete din văile pierzării, 
În fericirea fără de sfârşit.

Şi vom avea nespusă mângâiere
Şi alinare-n vecii vecilor.
Din Duhul Sfânt, din veşnica putere, 
Din pomul vieţii cel nemuritor.
O Doamne, câtă sfântă bucurie, 
Cu cetele de îngeri vom cânta
Acolo sus, la tronul de domnie, 
Şi suferinţele le vom uita.

Isus ne va numi a Lui mireasă, 
Şi Raiul nouă ni-l va dărui
Ca locuinţă veşnică şi casă, 
Acolo noi pe Domnul vom sluji.
Din orice neam, din orice naţiune, 
Din orice limbă de pe-acest pământ, 
Cuvântul ne arată şi ne spune, 
Îl vom sluji pe Dumnezeul sfânt.

Şi pentru tine Domnul pregăteşte
Acele străluciri în Paradis.
Isus te cheamă, astăzi te primeşte
În cartea mântuirii să fii scris.
Oricine-aude glasul şi chemarea, 
Să vină la izvorul minunat.
Şi predica te cheamă, şi cântarea, 
Să vii la Domnul şi vei fi salvat.