(Psalmul 76)

El frânge mândria celor îngâmfaţi, 
Şi-i pune în lanţuri şi pe împăraţi.
Vitejii cei falnici cu toţi au pierit, 
Căci Domnul cu sabia Lui i-a lovit.
A Lui locuinţă şi cort minunat, 
E sus, ân cetatea din aur curat.
Frumos e Salemul, frumos e-n Sion, 
Căci Domnul acolo stă veşnic pe tron.

Cor:
Chiar şi în mânia lui, omul Te măreşte, 
Dumnezeu şi prin cei răi, El se proslăveşte.
Faraon cel împietrit e dovadă vie, 
Ca să ştim că Dumnezeu mustră cu mânie.

Căci El e războinic viteaz, de temut, 
Cu sabia-ntinsă, cu arc şi cu scut.
Vitejii văzându-L, s-au înspăimântat.
Căci Domnul pe toţi la pământ i-a culcat.
Când Iuda la Domnul din nou a strigat:
Ascultă-ne Doamne şi dă-ne-ajutor!, 
Căci uite, vrăjmaşii ne-au înconjurat
Cu arme de luptă în braţele lor.

Asaf îşi înalţă cântarea spunând
Căci Domnul e mare şi înfricoşat.
El judecă lumea, ântregul pământ, 
Şi face dreptate la cel apăsat.
Înalţă pe-aceia ce-au plâns şi-au jelit, 
Din sac şi cenuşă, ân cerul slăvit.
Şi frânge toiagul acelor trufaşi, 
Căci Domnul smereşte pe-ai noştri vrăjmaşi.

Căci omul Te laudă, chiar fiind furios.
El luptă, dar cade că-i neputincios.
În lupte, războaie, a fost proslăvit
Acel care-nvinge, şi ne-a izbăvit.
Dreptatea-i dreptate, nu poate lovi
În sfinţii din ceruri, căci ea s-ar ştirbi.
Mânia se-arate în cei păcătoşi, 
Iar slava iertării, ân cei credincioşi.