Ei în corturi toţi au locuit 


Ei în corturi toţi au locuit, 
Iacov este un popor deosebit.
Lângă ape ei s-au aşezat, 
Dumnezeul lor i-a binecuvântat.

Cor:
Israel era ca o grădină, 
Dumnezeu cu rouă i-a udat.
I-a trecut prin valurile mării

Şi în nor pe toţi i-a botezat.
Toate-acestea poartă oglindirea
Pentru cei din Noul Legământ
Care au în suflet mântuirea
Şi Botezul cel cu Duhul Sfânt.

Roua sfântă peste ei cădea, 
Pâinea care Domnul le-o dădea.
Ce frumoase corturi ei aveau
Lângă ape de odihnă le puneau.

Balaam i-a binecuvântat, 
Şi cu pomii falnici i-a asemănat.
Ce frumoase corturi are el!
Numele lui este Iacov, Israel.

Neamurile toate îi urăsc
Pe aceia care Domnului slujesc.
Iacov e popor deosebit, 
Domnul Dumnezeu pe drum i-a însoţit.

El învinge, e biruitor, 
Neamuri şi popoare fug din calea lor.
Nici blestemul nu i-a-mpiedicat
Să ocupe ţara, locul minunat.

Ca la cedrii cei împodobiţi
Este rădăcina celor mântuiţi.
Niciodată nu vor fi uscaţi
Căci din apa vie ei sânt adăpaţi.