Dezleagă lanţurile robiei 

 
Dezleagă lanţurile robiei şi iartă orice datorii,
Şi-atunci lumina bucuriei pe faţa ta va străluci.
Atuncea Domnul cu-ndurare te va primi în cortul Său,
Când tu dezlegi şi dai iertare la cel ce e fratele tău.

Cor:
Atunci răspunsul vine ca zorii pe câmpii,
Lumina mântuirii te va impodobi.
Atuncea rugăciunea şi postul e primit,
Când noi păzim Cuvântul aşa cum s-a vestit.

Iar dacă nu,zadarnic frate sărmanul trup ţi-l chinuieşti,
Dacă eşti plin de răutate,nu te ajută când posteşti.
Când noi venim cu-ameninţare şi nu-i iertăm pe-ndatoraţi,
Ce fel de post e-acesta oare?noi sântem astăzi întrebaţi.

Adu în casa ta lipsiţii,şi de sărmani să îngrijeşti.
Din pâinea ta cu bucurie şi dragoste să dăruieşti.
Aceasta e o zi plăcută când noi postim şi ne rugăm,
Atuncea Domnul ne ajută,atunci când noi la alţii dăm.

Dacă posteşti şi nu răspunde Acel spre care ai strigat,
În tine ceva se ascunde,ân tine ceva e legat.
Să facem şi mărturisire,să dăm afară tot ce-i rău.
Să cerem dragoste,sfinţire,să cerem de la Dumnezeu.

Prin post şi rugăciune,Domnul ne face ca să fim mai buni.
Dar mai întâi mărturisire,şi-apoi să facem rugăciuni.
Când omul mândru se smereşte şi leapădă păcatul său,
Dacă se-ntoarce,el primeşte iertarea de la Dumnezeu.